HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

1 Împărați 4

1Împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul.
2Iată căpeteniile pe care le avea în slujba lui: Azaria, fiul preotului Țadoc,
3Elihoref și Ahia, fiii lui Șișa, erau logofeți; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor;
4Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste oștire; Țadoc și Abiatar erau preoți.
5Azaria, fiul lui Natan, era mai mare peste îngrijitori. Zabud, fiul lui Natan era slujbaș de stat, cirac al împăratului;
6Ahișar era mai mare peste casa împăratului; și Adoniram, fiul lui Abda, era mai mare peste dări.
7Solomon avea doisprezece îngrijitori peste tot Israelul. Ei îngrijeau de hrana împăratului și a casei lui, fiecare timp de o lună din an.
8Iată-le numele: Fiul lui Hur, pe muntele lui Efraim.
9Fiul lui Decher, la Macaț, la Saalbim, la Bet-Șemeș, la Elon și la Bet-Hanan.
10Fiul lui Hesed, la Arubot; el avea Soco și toată țara Hefer.
11Fiul lui Abinadab avea tot ținutul Dorului. Tafat, fata lui Solomon, era nevasta lui.
12Baana, fiul lui Ahilud, avea Taanac și Meghido și tot Bet-Șeanul de lângă Țartan sub Izreel, de la Bet-Șean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam.
13Fiul lui Gheber, la Ramot din Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, în Galaad; mai avea și ținutul Argob în Basan, șaizeci de cetăți mari cu ziduri și zăvoare de aramă.
14Ahinadab, fiul lui Ido, la Mahanaim.
15Ahimaaț, în Neftali. El luase de nevastă pe Basmat, fata lui Solomon.
16Baana, fiul lui Hușai, în Așer și la Bealot.
17Iosafat, fiul lui Paruah, în Isahar.
18Șimei, fiul lui Ela, în Beniamin.
19Gheber, fiul lui Uri, în țara Galaadului; el avea ținutul lui Sihon, împăratul amoriților și al lui Og, împăratul Basanului. Era un singur îngrijitor în țara aceasta.
20Iuda și Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul de pe țărmul mării. Ei mâncau, beau și se înveseleau.
21Solomon mai stăpânea și toate împărățiile de la Râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri și au fost supuși lui Solomon tot timpul vieții lui.
22În fiecare zi Solomon mânca: treizeci de cori de floare de făină și șaizeci de cori de altă făină,
23zece boi grași, douăzeci de boi de păscut și o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute și păsări îngrășate.
24Stăpânea peste toată țara de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de Râu. Și avea pace pretutindeni de jur împrejur.
25Iuda și Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, au locuit în liniște fiecare sub via lui și sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon.
26Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui, și douăsprezece mii de călăreți.
27Îngrijitorii îngrijeau de hrana împăratului Solomon și a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, fiecare în luna lui; și nu lăsau să fie vreo lipsă.
28Aduceau și orz și paie pentru armăsari și fugari, în locul unde se afla împăratul, fiecare după poruncile pe care le primise.
29Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării.
30Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor.
31El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol; și faima lui se răspândise printre toate neamurile dimprejur.
32A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări.
33A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești.
34Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui.