| 1 | Iov a luat cuvântul și a zis: |
| 2 | „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși. |
| 3 | Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt? Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale? |
| 4 | Ca voi aș vorbi eu, de ați fi în locul meu? V-aș copleși cu vorbe, aș da din cap la voi, |
| 5 | v-aș mângâia cu gura și aș mișca din buze ca să vă ușurez durerea? |
| 6 | Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micșorează? |
| 7 | Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa! |
| 8 | M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică și mă învinuiește în față. |
| 9 | Mă sfâșie și mă urmărește în mânia Lui, scrâșnește din dinți împotriva mea, mă lovește și mă străpunge cu privirea Lui. |
| 10 | Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc și mă bat peste obraji, se înverșunează cu toții după mine. |
| 11 | Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiți, și mă aruncă în mâinile celor răi. |
| 12 | Eram liniștit, și m-a scuturat, m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o țintă. |
| 13 | Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ, |
| 14 | mă frânge bucăți, bucăți, se aruncă asupra mea ca un războinic. |
| 15 | Mi-am cusut un sac pe piele și mi-am prăvălit capul în țărână. |
| 16 | Plânsul mi-a înroșit fața; și umbra morții este pe pleoapele mele. |
| 17 | Totuși n-am făcut nicio nelegiuire, și rugăciunea mea totdeauna a fost curată. |
| 18 | Pământule, nu-mi acoperii sângele, și vaietele mele să n-aibă margine! |
| 19 | Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte. |
| 20 | Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi, |
| 21 | să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, și fiului omului împotriva prietenilor lui. |
| 22 | Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit, și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce. |
