| 1 | Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă așteaptă mormântul. |
| 2 | Sunt înconjurat de batjocoritori, și ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor. |
| 3 | Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine? |
| 4 | Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie. |
| 5 | Cine dă pe prieteni să fie prădați, copiilor aceluia li se vor topi ochii. |
| 6 | M-a făcut de basmul oamenilor și ca unul pe care-l scuipi în față! |
| 7 | Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră. |
| 8 | Oamenii fără prihană sunt înmărmuriți de aceasta, și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit. |
| 9 | Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întărește tot mai mult. |
| 10 | Dar voi toți, întoarceți-vă, veniți iarăși cu cuvântările voastre, și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept. |
| 11 | Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea… |
| 12 | Și ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a și venit! |
| 13 | Când Locuința morților o aștept ca locuință, când în întuneric îmi voi înălța culcușul; |
| 14 | când strig gropii: „Tu ești tatăl meu!” Și viermilor: „Voi sunteți mama și sora mea!” |
| 15 | Unde mai este atunci nădejdea mea? Și cine mai poate vedea nădejdea mea? |
| 16 | Ea se va coborî cu mine la porțile Locuinței morților, când vom merge împreună să ne odihnim în țărână.” |
