| 1 | Iov a luat cuvântul și a zis: |
| 2 | „Până când îmi veți întrista sufletul și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre? |
| 3 | Iată că de zece ori m-ați batjocorit; nu vă este rușine să vă purtați așa? |
| 4 | Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta. |
| 5 | Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat? |
| 6 | Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește și mă învelește cu lațul Lui. |
| 7 | Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este! |
| 8 | Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele. |
| 9 | M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap, |
| 10 | m-a zdrobit din toate părțile, și pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac. |
| 11 | S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș. |
| 12 | Oștile Lui au pornit deodată înainte, și-au croit drum până la mine și au tăbărât în jurul cortului meu. |
| 13 | A depărtat pe frații mei de la mine, și prietenii mei s-au înstrăinat de mine. |
| 14 | Rudele mele m-au părăsit, și cei mai de aproape ai mei m-au uitat. |
| 15 | Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut. |
| 16 | Chem pe robul meu, și nu răspunde; îl rog cu gura mea, și degeaba. |
| 17 | Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele. |
| 18 | Până și copiii mă disprețuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc. |
| 19 | Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. |
| 20 | Oasele mi se țin de piele și de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți. |
| 21 | Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit. |
| 22 | De ce mă urmăriți ca Dumnezeu? Și nu vă mai săturați de carnea mea? |
| 23 | Oh! Aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte; |
| 24 | aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier și cu plumb în stâncă pe vecie… |
| 25 | Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. |
| 26 | Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. |
| 27 | Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu. |
| 28 | Atunci veți zice: „Pentru ce-l urmăream noi?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută. |
| 29 | Temeți-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Și să știți că este o judecată.” |