| 1 | Pentru ce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă? |
| 2 | Sunt unii care mută hotarele, fură turmele și le pasc; |
| 3 | iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei; |
| 4 | îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți, silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă. |
| 5 | Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineața la lucru să caute hrană, și în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor. |
| 6 | Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămași pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit. |
| 7 | Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului. |
| 8 | Îi pătrunde ploaia munților, și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci. |
| 9 | Aceia smulg pe orfan de la țâță, iau zălog tot ce are săracul. |
| 10 | Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii și-s flămânzi; |
| 11 | în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul și le este sete; |
| 12 | în cetăți se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniți strigă… Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii! |
| 13 | Alții sunt vrăjmași ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. |
| 14 | Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac și lipsit, și noaptea fură. |
| 15 | Ochiul preacurvarului pândește amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, și își pune o maramă pe față. |
| 16 | Noaptea sparg casele, ziua stau închiși; se tem de lumină. |
| 17 | Pentru ei, dimineața este umbra morții, și când o văd, simt toate spaimele morții. |
| 18 | Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată și niciodată n-apucă pe drumul celor vii! |
| 19 | Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii, așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc. |
| 20 | Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac, |
| 21 | el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!… |
| 22 | Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici, și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață; |
| 23 | El le dă liniște și încredere, are privirile îndreptate spre căile lor. |
| 24 | S-au ridicat; și într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toți oamenii, sunt tăiați ca spicele coapte. |
| 25 | Nu este așa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?” |
