| 1 | Iov a luat cuvântul și a zis: |
| 2 | „Oh! de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea și să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă, |
| 3 | ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie! |
| 4 | Căci săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, și groaza Domnului bagă fiori în mine! |
| 5 | Zbiară măgarul sălbatic când are verdeață? Mugește boul când are de mâncare? |
| 6 | Poți mânca ce-i fără gust și fără sare? Are vreun gust albușul unui ou? |
| 7 | Orice lucru de care aș vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de grețoasă ea! |
| 8 | O, de mi s-ar asculta dorința și de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea! |
| 9 | De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Și mâna și să mă prăpădească! |
| 10 | Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleșește: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt. |
| 11 | La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aștept, când sfârșitul se știe? |
| 12 | Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă? |
| 13 | Nu sunt eu lipsit de ajutor și n-a fugit mântuirea de mine? |
| 14 | Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic. |
| 15 | Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec. |
| 16 | Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădește pe ele; |
| 17 | vine arșița vremii și seacă, vine căldura soarelui și li se usucă albia. |
| 18 | Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustiu și pier. |
| 19 | Cetele celor din Tema se uită țintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd. |
| 20 | Dar rămân înșelați în nădejdea lor, rămân uimiți când ajung la ele. |
| 21 | Așa sunteți și voi acum pentru mine. Voi îmi vedeți necazul și vă îngroziți! |
| 22 | V-am zis eu oare: „Dați-mi ceva, cheltuiți din averile voastre pentru mine, |
| 23 | scăpați-mă din mâna vrăjmașului, răscumpărați-mă din mâna celor răi”? |
| 24 | Învățați-mă, și voi tăcea; faceți-mă să înțeleg în ce am păcătuit. |
| 25 | O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre? |
| 26 | Vreți să mă mustrați pentru tot ce am zis și să nu vedeți decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit? |
| 27 | Voi năpăstuiți pe orfan, prigoniți pe prietenul vostru. |
| 28 | Uitați-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minți în față! |
| 29 | Întoarceți-vă, nu fiți nedrepți; întoarceți-vă și mărturisiți că sunt nevinovat! |
| 30 | Este vreo nelegiuire pe limba mea, și nu deosebește gura mea ce este rău? |
