| 1 | Iov a luat cuvântul și a zis: |
| 2 | „Știu bine că este așa. Și cum ar putea omul să-și scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu? |
| 3 | Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur. |
| 4 | A Lui este înțelepciunea și atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit? |
| 5 | El mută deodată munții și-i răstoarnă în mânia Sa. |
| 6 | Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii. |
| 7 | Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare; și ține stelele sub pecetea Lui. |
| 8 | Numai El întinde cerurile și umblă pe înălțimile mării. |
| 9 | El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară și Ralițele și stelele din ținuturile de miazăzi. |
| 10 | El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr. |
| 11 | Iată, El trece pe lângă mine, și nu-L văd, Se duce și nu-L zăresc. |
| 12 | Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?” |
| 13 | Dumnezeu nu-Și întoarce mânia; sub El se pleacă toți sprijinitorii mândriei. |
| 14 | Și eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg? |
| 15 | Chiar dacă aș avea dreptate, nu I-aș răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului. |
| 16 | Și chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul; |
| 17 | El, care mă izbește ca într-o furtună, care îmi înmulțește fără pricină rănile, |
| 18 | care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune. |
| 19 | Să alerg la putere? El este Atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra? |
| 20 | Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi; și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat. |
| 21 | Nevinovat! Sunt; dar nu țin la viață, îmi disprețuiesc viața. |
| 22 | Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimicește pe cel nevinovat ca și pe cel vinovat. |
| 23 | Și dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat. |
| 24 | Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul? |
| 25 | Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea; |
| 26 | trec ca și corăbiile cele iuți, ca vulturul care se repede asupra prăzii. |
| 27 | Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferințele, să-mi las întristarea și să fiu voios”, |
| 28 | sunt îngrozit de toate durerile mele. Știu că nu mă vei scoate nevinovat. |
| 29 | Și dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba? |
| 30 | Chiar dacă m-aș spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aș curăța mâinile cu leșie, |
| 31 | Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până și hainele de mine! |
| 32 | Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde și să mergem împreună la judecată. |
| 33 | Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-și pună mâna peste noi amândoi. |
| 34 | Să-Și tragă însă varga deasupra mea și să nu mă mai tulbure spaima Lui. |
| 35 | Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine. |
