| 1 | (Către mai marele cântăreților: către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.” |
| 2 | Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuși durerea mea nu era mai puțin mare. |
| 3 | Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis: |
| 4 | „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.” |
| 5 | Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire) |
| 6 | Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua. |
| 7 | Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea. |
| 8 | Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun! |
| 9 | Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi. |
| 10 | Abate-Ți loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale. |
| 11 | Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui: îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire) |
| 12 | Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei. |
| 13 | Abate-Ți privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc și să nu mai fiu! |
