| 1 | (Către mai marele cântăreților. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec”.) Pentru ce te fălești cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci. |
| 2 | Limba ta nu născocește decât răutate, ca un brici ascuțit, viclean ce ești! |
| 3 | Tu iubești mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. – (Oprire) |
| 4 | Tu iubești numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare! |
| 5 | De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca și te va ridica din cortul tău, și te va dezrădăcina din pământul celor vii. – (Oprire) |
| 6 | Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme și vor râde de el, zicând: |
| 7 | „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogățiile lui cele mari și se bizuia pe răutatea lui.” |
| 8 | Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci. |
| 9 | Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; și, în fața copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor. |
