| 1 | (Către mai marele cântăreților. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David.) Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor? |
| 2 | Dimpotrivă! în inimă săvârșiți nelegiuiri; în țară, puneți în cumpănă silnicia mâinilor voastre. |
| 3 | Cei răi sunt stricați încă din pântecele mamei lor, mincinoșii se rătăcesc odată cu ieșirea din pântecele mamei lor. |
| 4 | Au o otravă ca otrava unui șarpe, ca otrava unei aspide surzi, care își astupă urechea, |
| 5 | care n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit. |
| 6 | Dumnezeule, zdrobește-le dinții din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei! |
| 7 | Să se risipească întocmai ca niște ape care se scurg! Săgețile pe care le-aruncă ei să fie niște săgeți tocite! |
| 8 | Să piară ca un melc care se topește umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei! |
| 9 | Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin, verde sau uscat, îl va lua vârtejul. |
| 10 | Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; își va scălda picioarele în sângele celor răi. |
| 11 | Și atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!” |
