| 1 | (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. |
| 2 | Totuși, era să mi se îndoaie piciorul și era să-mi alunece pașii! |
| 3 | Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți, când vedeam fericirea celor răi. |
| 4 | Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, și trupul le este încărcat de grăsime. |
| 5 | N-au parte de suferințele omenești și nu sunt loviți ca ceilalți oameni. |
| 6 | De aceea mândria le slujește ca salbă, și asuprirea este haina care-i învelește. |
| 7 | Li se bulbucă ochii de grăsime, și au mai mult decât le-ar dori inima. |
| 8 | Râd și vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, |
| 9 | își înalță gura până la ceruri, și limba le cutreieră pământul. |
| 10 | De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin |
| 11 | și zice: „Ce ar putea să știe Dumnezeu și ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” |
| 12 | Așa sunt cei răi: totdeauna fericiți, și își măresc bogățiile. |
| 13 | Degeaba, dar, mi-am curățat eu inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție: |
| 14 | căci în fiecare zi sunt lovit și în toate diminețile sunt pedepsit. |
| 15 | Dacă aș zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aș fi credincios neamului copiilor Tăi. |
| 16 | M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, |
| 17 | până ce am intrat în Sfântul Locaș al lui Dumnezeu și am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. |
| 18 | Da, Tu-i pui în locuri alunecoase și-i arunci în prăpăd. |
| 19 | Cum sunt nimiciți într-o clipă! Sunt pierduți, prăpădiți printr-un sfârșit năprasnic. |
| 20 | Ca un vis la deșteptare, așa le lepezi chipul, Doamne, la deșteptarea Ta! |
| 21 | Când mi se amăra inima și mă simțeam străpuns în măruntaie, |
| 22 | eram prost și fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. |
| 23 | Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; |
| 24 | mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. |
| 25 | Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. |
| 26 | Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele și partea mea de moștenire. |
| 27 | Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimicești pe toți cei ce-Ți sunt necredincioși. |
| 28 | Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. |
