| 1 | (Către mai marele cântăreților. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor! |
| 2 | Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu! |
| 3 | Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde își pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oștirilor, împăratul meu și Dumnezeul meu! |
| 4 | Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire) |
| 5 | Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. |
| 6 | Când străbat aceștia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. |
| 7 | Ei merg din putere în putere și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion. |
| 8 | Doamne Dumnezeul oștirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! – (Oprire) |
| 9 | Tu, care ești scutul nostru, vezi, Dumnezeule, și privește fața unsului Tău! |
| 10 | Căci mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății! |
| 11 | Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană. |
| 12 | Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine! |
