| 1 | Este un rău pe care l-am văzut sub soare și care se întâlnește des între oameni. |
| 2 | Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății și slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare. |
| 3 | Chiar dacă un om ar avea o sută de copii și ar trăi mulți ani – oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui – dar, dacă nu i se satură sufletul de bunătățile agonisite de el și dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el. |
| 4 | Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric, și numele îi rămâne acoperit cu întuneric; |
| 5 | n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; și de aceea este mai bine de ea decât de omul acela. |
| 6 | Și de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? |
| 7 | Toată truda omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc niciodată. |
| 8 | Căci ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care știe să se poarte înaintea celor vii? |
| 9 | Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt. |
| 10 | Ce este omul se cunoaște după numele care i s-a dat demult: se știe că este din pământ, și nu poate să se judece cu Cel ce este mai tare decât el. |
| 11 | Căci, chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulțește deșertăciunea, ce folos are omul din ea? |
| 12 | Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții lui de viețuire deșartă, pe care le petrece ca o umbră? Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare? |
