| 1 | O! de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele! Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta, și nimeni nu m-ar ține de rău. |
| 2 | Te-aș lua și te-aș aduce acasă la casa mamei mele; ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele. |
| 3 | Mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, și dreapta lui să mă îmbrățișeze! – |
| 4 | Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea. – |
| 5 | Cine este aceea care se suie din pustiu, rezemată de iubitul ei și zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut și te-a făcut ea”? – |
| 6 | Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neînduplecată ca Locuința morților; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. |
| 7 | Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț. |
| 8 | Avem o soră micuță care n-are încă țâțe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni pețitorii? |
| 9 | Dacă este zid, vom zidi niște zimți de argint pe ea; dar, dacă este ușă, o vom închide cu o scândură de cedru. – |
| 10 | Eu sunt un zid, și țâțele mele sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace. |
| 11 | Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori; și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint. |
| 12 | Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli, și două sute fie celor ce păzesc rodul! – |
| 13 | Tu, care locuiești în grădini, niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău: binevoiește și fă-mă să-l aud! – |
| 14 | Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de mirozne! |
