| 1 | Prorocie împotriva Damascului. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; |
| 2 | cetățile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre pășune turmelor care se culcă nestingherite acolo. |
| 3 | S-a isprăvit cu cetățuia lui Efraim și s-a sfârșit cu împărăția Damascului; dar rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. |
| 4 | În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri. |
| 5 | Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, și brațul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; |
| 6 | vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.” |
| 7 | În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; |
| 8 | nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteii și la stâlpii închinați soarelui. |
| 9 | În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure și de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu! |
| 10 | Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale și nu ți-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute și ai sădit butuci străini. |
| 11 | Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, și în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, și durerea este fără leac. |
| 12 | Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc niște ape puternice. |
| 13 | Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vântului, ca țărâna luată de vârtej. |
| 14 | Seara, vine o prăpădenie neașteptată, și până dimineața, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie și soarta celor ce ne jefuiesc. |
