| 1 | În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură. |
| 2 | Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios. |
| 3 | Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. |
| 4 | Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. |
| 5 | El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălțimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ și a aruncat-o în țărână. |
| 6 | Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiți.” |
| 7 | Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care ești fără prihană, netezești cărarea dreptului. |
| 8 | De aceea Te așteptăm, Doamne, și pe calea judecăților Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău și după pomenirea Ta. |
| 9 | Sufletul meu Te dorește noaptea, și duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea. |
| 10 | Dacă ierți pe cel rău, el totuși nu învață neprihănirea, se dedă la rău în țara în care domnește neprihănirea și nu caută la măreția Domnului. |
| 11 | Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc! Dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău, și vor fi rușinați; va arde focul pe vrăjmașii Tăi. |
| 12 | Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlinești pentru noi. |
| 13 | Doamne Dumnezeul nostru, alți stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine și numai Numele Tău îl chemăm. |
| 14 | Cei ce sunt morți acum nu vor mai trăi, sunt niște umbre, și nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit și le-ai șters pomenirea. |
| 15 | Înmulțește poporul, Doamne! Înmulțește poporul, arată-Ți slava; dă înapoi toate hotarele țării. |
| 16 | Doamne, ei Te-au căutat, când erau în strâmtorare; au început să se roage, când i-ai pedepsit. |
| 17 | Cum se zvârcolește o femeie însărcinată, gata să nască, și cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, așa am fost noi, departe de fața Ta, Doamne! |
| 18 | Am zămislit, am simțit dureri și, când să naștem, am născut vânt: țara nu este mântuită, și locuitorii ei nu sunt născuți. |
| 19 | Să învie, dar, morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți. |
| 20 | Du-te, poporul meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! – |
| 21 | Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; și pământul va da sângele pe față, și nu va mai acoperi uciderile. |
