| 1 | Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit. |
| 2 | El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihnește în culcușul lui. |
| 3 | „Dar, voi, apropiați-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânța preacurvarului și a curvei! |
| 4 | De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg și scoateți limba? Nu sunteți voi niște copii ai păcatului, o sămânță a minciunii |
| 5 | care se încălzește pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi sub crăpăturile stâncilor? |
| 6 | În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moștenire, ele sunt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare: Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta? |
| 7 | Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul; tot acolo te sui să aduci jertfe. |
| 8 | Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușorilor; căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul și faci legământ cu ei, îți place legătura cu ei și iei seama la semnul lor. |
| 9 | Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimiți solii departe și te pleci până la Locuința morților. |
| 10 | Obosești mergând, și nu zici: „Încetez!” Tot mai găsești putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea. |
| 11 | Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine. |
| 12 | Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi! |
| 13 | Și atunci să strigi, și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moșteni țara și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” – |
| 14 | Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!” |
| 15 | Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite. |
| 16 | Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut. |
| 17 | Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat și l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui. |
| 18 | I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el. |
| 19 | Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui! |
| 20 | Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.” |
| 21 | Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu. – |
