| 1 | O! de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta |
| 2 | ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta! |
| 3 | Când ai făcut minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta |
| 4 | cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în el. |
| 5 | Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale și își aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veșnic sau putem fi mântuiți? |
| 6 | Toți am ajuns ca niște necurați, și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. |
| 7 | Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească și să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns fața Ta și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre. |
| 8 | Dar, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, și Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale. |
| 9 | Nu Te mânia prea mult, Doamne, și nu-Ți aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește, dar, spre noi, căci toți suntem poporul Tău. |
| 10 | Cetățile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate! |
| 11 | Casa noastră cea sfântă și slăvită, în care părinții noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, și tot ce aveam mai scump a fost pustiit. |
| 12 | După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult? |
