| 1 | Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă printre țări, a ajuns roabă astăzi! |
| 2 | Plânge amarnic noaptea și-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie; toți prietenii ei au părăsit-o și i s-au făcut vrăjmași. |
| 3 | Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele. Locuiește în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă! Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea. |
| 4 | Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, și el însuși este plin de amărăciune. |
| 5 | Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului. |
| 6 | S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește. |
| 7 | În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui. |
| 8 | Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum văzându-i goliciunea, și el însuși se întoarce în altă parte și oftează. |
| 9 | Necurăția sta lipită pe poala hainei lui, și nu se gândea la sfârșitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. – „Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!” – |
| 10 | Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locașul lui cel Sfânt au intrat neamurile cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta! |
| 11 | Tot poporul lui caută pâine suspinând; și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața. „Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!” |
| 12 | O! voi, care treceți pe lângă mine, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse! |
| 13 | Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laț sub picioare și m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire și o lâncezeală de toate zilele! |
| 14 | Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă. |
| 15 | Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu; a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. |
| 16 | De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața; fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit. – |
| 17 | Sionul întinde mâinile rugător, și nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmași; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. – |
| 18 | Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea! Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie. |
| 19 | Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat, preoții și bătrânii mei au murit în cetate căutând hrană ca să-și țină viața. – |
| 20 | Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă, moartea. |
| 21 | M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când și ei vor fi ca mine. |
| 22 | Adu toată răutatea lor înaintea Ta și fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, și inima îmi este bolnavă. – |
