HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Leviticul 20

1Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2„Spune copiilor lui Israel: „Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din țară să-l ucidă cu pietre.
3Și Eu Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat Locașul Meu cel Sfânt și a necinstit Numele Meu cel sfânt.
4Dacă poporul țării închide ochii față de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, și nu-l omoară,
5Îmi voi întoarce Eu fața împotriva omului aceluia și împotriva familiei lui și-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toți cei ce curvesc ca el cu Moloh.
6Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morți și la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului lui.
7Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
8Să păziți legile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul care vă sfințesc.
9Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui.
10Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiți cu moartea.
11Dacă un om se culcă cu nevasta tatălui său și descoperă astfel goliciunea tatălui său, omul acela și femeia aceea să fie pedepsiți cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.
12Dacă un om se culcă cu nora sa, amândoi să fie pedepsiți cu moartea; au făcut o amestecătură de sânge: sângele lor să cadă asupra lor.
13Dacă un om se culcă cu un om, cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiți cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.
14Dacă un om ia de nevastă pe fată și pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă în foc, pe el și pe ele, ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru.
15Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; și vita s-o omorâți.
16Dacă o femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi și pe femeie și pe vită; să fie omorâte: sângele lor să cadă asupra lor.
17Dacă un om ia pe sora sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei, și ea o vede pe a lui, este o mișelie; să fie nimiciți sub ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui, își va lua pedeapsa pentru păcatul lui.
18Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor și-i descoperă goliciunea, dacă-i descoperă scurgerea, și ea își descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi să fie nimiciți din mijlocul poporului lor.
19Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amândoi aceștia își vor lua pedeapsa păcatului.
20Dacă un om se culcă cu mătușa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; își vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii.
21Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăție; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.
22Să păziți toate legile Mele și toate poruncile Mele și să le împliniți, pentru ca țara în care vă duc să vă așez, să nu vă verse din gura ei.
23Să nu trăiți după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri și-Mi este scârbă de ele.
24V-am spus: „Voi le veți stăpâni țara; Eu vă voi da-o în stăpânire: este o țară în care curge lapte și miere.” Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am pus deoparte dintre popoare.
25Să faceți deosebire între dobitoacele curate și necurate, între păsările curate și necurate, ca să nu vă spurcați prin dobitoacele, prin păsările, prin toate târâtoarele de pe pământ, pe care v-am învățat să le deosebiți ca necurate.
26Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiți ai Mei.
27Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletnicește cu ghicirea să fie pedepsiți cu moartea; să-i ucideți cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.”