| 1 | Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. |
| 2 | Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu. |
| 3 | Curvia sau orice alt fel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. |
| 4 | Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire. |
| 5 | Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. |
| 6 | Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. |
| 7 | Să nu vă întovărășiți, dar, deloc cu ei. |
| 8 | Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. |
| 9 | Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. |
| 10 | Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului |
| 11 | și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le. |
| 12 | Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns. |
| 13 | Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. |
| 14 | De aceea zice: „Deșteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” |
| 15 | Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. |
| 16 | Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. |
| 17 | De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. |
| 18 | Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. |
| 19 | Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. |
| 20 | Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. |
| 21 | Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. |
| 22 | Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; |
| 23 | căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. |
| 24 | Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. |
| 25 | Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, |
| 26 | ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, |
| 27 | ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. |
| 28 | Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. |
| 29 | Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; |
| 30 | pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. |
| 31 | „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.” |
| 32 | Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). – |
| 33 | Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat. |