| 1 | Stăruiți în dragostea frățească. |
| 2 | Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri. |
| 3 | Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup. |
| 4 | Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. |
| 5 | Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” |
| 6 | Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” |
| 7 | Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința! |
| 8 | Isus Hristos este același ieri și azi și în veci! |
| 9 | Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. |
| 10 | Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. |
| 11 | În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” |
| 12 | De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. |
| 13 | Să ieșim, dar, afară din tabără la El și să suferim ocara Lui. |
| 14 | Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. |
| 15 | Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. |
| 16 | Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. |
| 17 | Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos. |
| 18 | Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. |
| 19 | Mai ales vă rog cu stăruință să faceți lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. |
| 20 | Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, |
| 21 | să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. |
| 22 | Vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt. |
| 23 | Să știți că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd. |
| 24 | Spuneți sănătate tuturor mai marilor voștri și tuturor sfinților. Cei din Italia vă trimit sănătate. |
| 25 | Harul să fie cu voi cu toți! Amin. |